INTERESE . Noul sef al Romsilva e sansa fratilor Micula de a-si continua afacerile la Stana de Vale Schimbare. Ieri dimineata, in timp ce se afla intr-o sedinta pe tema proiectului noului hipodrom, directorul general al Romsilva a aflat ca tocmai a fost debarcat din functie Bogdan Tiberiu Iacob Dan Aldea, directorul general al Romsilva, discuta aprins, ieri, despre megaproiectul noului hipodrom de langa Bucuresti, impreuna cu reprezentati ai primariei Capitalei si ai Loteriei Romane, cand a fost chemat pana afara de un emisar, potrivit unor surse participante la sedinta. La scurt timp, el a revenit in sedinta si a anuntat, cu voce moale: „Ma scuzati, dar nu mai sunt director general”. Aldea a fost inlocuit cu Dorel Oros, un apropiat al fratilor Micula, adjunct al lui Catalin Micula la sefia PNL Zalau. Aldea a fost numit in post de catre fostul ministru Decebal Remes, in locul unui om al lui Gheorghe Flutur, si puternic sustinut de catre Dan Radu Rusanu. In schimb, noul ministru al Agriculturii, Dacian Ciolos, a ordonat un amplu control la Regie, dupa ce primise reclamatii legate de licitatii aranjate, iar schimbarea lui Aldea devenise previzibila. Ce ar avea de castigat, insa, fratii Micula de pe urma plantarii unui om de incredere la Romsilva? O explicatie ar fi aceea ca Stana de Vale, de unde familia Micula scoate bani grei, este revendicata cu acte-beton de biserica greco-catolica, iar retrocedarea depinde de Romsilva, care o poate amana, bloca sau aranja un schimb salvator de terenuri.